MĂRGELATU'

Vă mai aduceți aminte ce mâncam în epoca de aur?

Eu îmi aduc aminte de cozi.
Fiind mai măricel, aproape flăcău, aveam cele mai multe cozi la activ... după tata. Coadă la pâine, coadă la lapte, coadă la zahăr, coadă la salam cu 64...

Ce-i mai suduiam în gând pe pensionari, care se trezeau de cu noapte și dimineață la 6 când ajungeam eu cu gândul să prind loc în față, fața era deja plină cu scăunele și lădițe pe care pensionarii își petreceau mare parte din noapte, în așteptarea orei de deschidere la Alimentara.

Uneori, mai jucau și o tablă sau un 66, dar în mare parte, acolo se scriau știrile. Google si Facebook la un loc, nu ar putea acoperi toate câte se spuneau și desfăceau la coadă, în acele vremuri.

Nu apucam eu să cumpăr prea multe, dar dacă aveam noroc, prindeam ceva ADIDAȘI cu care mama făcea răcituri cu multă gelatină și usturoi, sau câte-o pungă cu FRAȚII PETREUȘ, așa de mici și totuși așa de mari, că din ei făcea mama și supă și friptură și tocană.
Când mă pălea norocul, mai găseam și un kil de carne tocată făcută din te miri ce, din care mama făcea niște sarmale decente.
În rest, nici o masă fără pește și creveți vietnamezi.

Avea mama însă un talent grozav din a găti mâncare bună din nimicuri.
Și acum, că-s ditamai găliganul cu nevastă și copii, sarmalele cele mai bune le mănânc dacă le face mama.

"Știi mămică, îți trimit azi nepoatele să le mai vezi, dar mai am o rugăminte...îți trimit și niște carne tocată și ce mai trebuie...nu-i așa că ai vreme să faci și o oală de sarmale? Le plac tare mult fetelor, sarmalele tale."
Și face mama.

Dar de câte ori predă nepoatele și oala de sarmale, are grijă să le spună: "să-i dați să mănânce și băiatului meu din sarmalele astea."
Știe că-mi plac și tare-și mai face griji că eu nu apuc să mănânc din sarmalele ei, făcute cu dragoste și încă ceva...
Dar ce?

Păi să vă spun eu cu ce.

Atunci, în vremea epocii de aur, tot românul de la oraș avea pe cineva la țară...mamă, tată, un unchi, un văr, o nepoată sau un prieten bun. Era mare bucurie când veneau rudele de la țară în vizită la oraș, sau când plecam noi la țară și ne întorceam încărcați cu bucate de soi, altele decât cele de care v-am spus mai sus.

Păi ce legătură aveau frații Petreuș de la Alimentara cu găina sau cocoșul de la bunica?
Nici una, decât că ambele se numeau păsări, dar în rest, nimic nu era la fel...piele, grăsime, carne, totul era diferit.

Și ne-a zis odată mama, că se bazează pe noi, pe mine si pe sor’mea, că suntem mari și că nu întoarcem casa pe dos în lipsa ei și a lui tăticu, pentru că ei pleacă la țară să-l aducă pe Mărgelatu.

Măi să fie, cu asta ne-a cam băgat în ceață.
Cine-i Mărgelatu???
Las’că vedeți voi, dacă sunteți cuminți.

Și-am fost cuminți.
Două zile și două nopți într-o petrecere.
Kashtanul meu a învârtit continuu ultimele colecții de “muzică nouă” și a dat materia primă pentru multe ore de dans.
Eu eram meseriaș în Fox și nu scăpam prilej să mai fac vreun chef cu prietenii, ca să ne întrecem în învârtit fetele.
Ca să nu ne prindă mama, am avut însă grijă să facem curat în casă, de era ca nouă.

Și-au venit ai noștri, cu Mărgelatu’n traistă.

O namilă de păsăroi, cum nu mai văzusem niciodată până atunci, cât zece găini de la bunica, sau cât 50 de frați Petreuș de la Alimentara. La bunica nu văzusem așa arătare, așa că nu știu de unde l-a adus mama, de la ce țară era venit dumnealui.

Avea niște mărgele roșii și albe la gât, un fel de trompă mică deasupra ciocului și toate la el erau mari. Piept mare, pulpe mari, aripi mari, gîtul mare…parcă era porcul de Crăciun, nu o pasăre cu pene.

S-a chinuit tăticu nostru o oră, până l-a făcut bucăți, tocmai bune de pus în congelator.
Numai că nu prea încăpea acolo, așa că ce nu a-ncăput acolo, s-au apucat ei să gătească.
Atunci am descoperit eu bunul gust al curcanului de țară.

A făcut mama sarmale cum nu am mâncat niciodată până atunci.
Eu știam că sarmalele se fac din carne de porc atunci când tăiam în Ajun de Crăciun, sau din pasta aia dubioasă de la Alimentara, ce-I ziceau carne tocată.
Dar astea erau altfel.
Muuult mai bune.
Muuult mai moi și mai legate, cu o aromă de nu-ți venea să te oprești...înc-o porție și înc-o porție...
De atunci, de câte ori ne făcea mama sarmale, căutam acel gust, însă nu l-am mai regăsit decât încoace, târziu, când m-am apucat eu de crescut curcani și i-am dus mamei materia primă pentru cele mai bune sarmale din lume.

Acum, că se apropie perioada sărbătorilor, când sarmalele și chifteluțele vor fi la prim rang, am pregătit din pulpă, piept și grăsime de curcan, pachete de carne toccata, vidate și congelate, niște țigle subțiri ce cântăresc exact un kil, tocmai bune de pus în congelator și de scos atunci când vă e poftă de sarmale ca la mama.

Iar m-am luat cu vorba și-am uitat de carnea de curcan ce fierbe-n oală, din care o să scot o tobă ce va detrona toba de porc cu care ne-am învățat din epoca de aur.

Dar despre tobă, vă voi povesti când o fi gata.