Dragi prieteni, clienți fideli, gurmanzi responsabili și cititori, vă urăm să aveți sărbători fericite, bogate și liniștite!

Vă mulțumim pentru că ne-ați ales pe noi, furnizor de păsări bine crescute sau pentru că ne umpleți întreg anul cu gânduri frumoase, atunci când ne citiți poveștile!

Tăticu & Familia

Despre abdicări și falimente

Ce nu v-am povestit până acum, este cum și când am început să creștem păsări. 
V-am spus eu câte ceva despre asta, cum că totul a pornit de la Maria, fata ce-a mare, care s-a apucat să vândă câteva găini bătrâne și a dat numele fermei, dar ce nu v-am spus niciodată este că asta s-a întâmplat după ce am trecut printr-un faliment răsunător care ne-a încercat la acea vreme. Fetele noastre știu doar din poveștile noastre despre asta, pentru că erau prea mici atunci ca să le afecteze.
Azi dimineață, uitându-mă la știri în timp ce Maria și Ioana luau micul dejun ca să plece la școală, apare din nou povestea regelui Mihai, Dumnezeu să-l primească la el, care după abdicare, în exil fiind, a crescut găini și a vândut ouă ca să supraviețuiască el și familia lui.
Mă gândesc că-i un bun prilej să le zic fetelor ceva care să le placă, așa că...
- Fetelor, ați văzut că și regele a crescut găini?
Maria, care e mai mare și uneori mă dă pe spate cu răspunsuri neașteptate, spune...
- A dat și regele faliment?
Apoi continuă...
- Tati, toți cei care dau faliment se apucă de crescut găini?
Ce să-i zic?
- Nu toți, dragele mele. Numai cei puternici.
La care, mezina mă gratulează...
- Tati, tu ești regele nostru.

Ai voie să cazi în viață, dar ai și obligația să te scuturi și să mergi mai departe, pentru tine și pentru toți ai tăi, că ești rege și ai tăi înseamnă un întreg popor sau că ești doar un tătic și trebuie să ai grijă de familia ta.
Poți avea neșansa să abdici, dar nu ai voie să abdici de la conștiință și să-ți falimentezi speranța în viitor.

Un weekend frumos vă doresc.

S-a deschis sezonul la gâscă

Mi-a gătit nevastă-mea ieri o pasăre bună.

Da’ bună frate, de mă lingeam pe degete și după două ceasuri după ce mi-am umplut burta.
După ce-mi mai trece mie din euforie, o-ntreb curios:
- Ce pasăre mi-ai gătit, nevastă?
- O gâscă mare și frumoasă ce era în frigider, bărbate.
Dintr-o dată mi-a pierit zâmbetul de pe față.
Era o gâscă pregătită să o duc astăzi unui prieten.
Acum nu pot să-i mai trimit decât pozele din gâsca lui.
Ca să repar greșeala și să nu mă fac de rușine, azi am deschis sezonul la gâscă și-am mai tăiat câteva.

Ofertă limitată, doar pentru cunoscători.

POSTUL CRĂCIUNULUI

Chiar dacă am intrat în post, în cele 40 de zile ce vor urma, nu uita:

Copilul tău că e mic și trebuie făcut mare, este slab și trebuie făcut tare.

Fii tu îngerașul lui, iartă-l de la post și dă-i să pape legume, cărniță și ouțe bune, să-l vezi crescând frumos și puternic, ca în viitor să culegi dragoste și credință.

DILEMĂ

Mă iubește, nu mă iubește, mă iubește...sau doar mă momește? 

Sau mă iubește?
Hai să-ncerc altfel:
Șuncă sau pateu, pateu sau șuncă....șuncă...pateu?
Cu asta sigur o momesc eu.
Și pentru că dragostea trece prin stomac, am rezolvat și prima dilemă.
Mă iubește mai ceva ca pe o șuncă de curcan făcută sandwich pe o felie de pâine proaspătă și mă adoră ca pe un pateu delicios pe o felie de pâine prăjită.
Vreți și voi să vedeți de vă sau nu vă?

NOSTALGII

Rulada din piept de pui

Vă povesteam pe la-nceput de vară, când tocmai intram în vacanța mare, despre nostalgiile trecutului, despre bucuriile vacanțelor mele din copilărie și despre gustul neasemuit al unui pui întreg afumat, pe care l-am recreat din aduceri aminte, dragoste și pui bine crescuți.
Dar săptămâna trecută, un alt fior ne-a cuprins pe toți ai casei – pregătirile pentru revenirea la școală.
Rechizite, că niciodată nu ne-ajung.
Haine noi, că nu știu de ce, dar mereu rămân mici.
Ghiozdane, că cele de anul trecut s-au rupt de-atâtea kilograme de-nvățătură.
Încălțăminte nouă, că de ... an de an trăim pe picior din ce în ce mai mare.
Teme de vacanță, că doar știm cu toții că porcul se-ngrașă cel mai bine în Ajun.
Și-mi zice una dintre fete:
Tăticule, ne poți da pachet la școală pui din ăla bun?
Grea-ntrebare!
Cum aș putea să-i dau copilului pachet la școală un copan, un piept sau jumătate de pui și să nu-l transform într-un purceluș murdar la gură și pe mâini?
Mi-am adus aminte că și mămica mea, când eram eu pici, îmi punea-n ghiozdan câte-un pachet cu de-ale gurii, dar mereu era câte-o felie de ceva bun, între alte două felii de pâine.
Așa că m-am pus pe treabă și am luat câte doi piepți, pe care i-am legat fedeleș și i-am tratat după aceeași rețetă plină de nostalgii ca și pe puii întregi afumați.
Doar că le-am dat mai puțin fum, ca să fie mai pe gustul celor mici și nu numai.
La final, mi-a ieșit o ruladă din piept de pui, pe care o pot tăia felii și o pot pune între două felii de pâine proaspătă, cu ceva verdețuri proaspete, tocmai bune de luat pachet la școală.
Așaa că, am reușit să-i fac pe plac fetiței mele, dându-i la școală, puiul care-i place așa de mult.
Bine-nțeles că am făcut mai multe perechi de piepți, să aibă parte și alții.
Cereți și voi rulada din piept de pui, pentru pofticioși.

GRĂDINA DIN POVESTE

Azi am primit un pachet cu bunătăți de la surioara mea din Orășeni-Deal, făcute cu dragoste și talent în Grădina din Poveste.
Ioana mea, de cum le-a văzut m-a întrebat: 
- Astea-s borcănele cu dragoste, Tati?
Și s-a apucat să le ordoneze așa cum trebuie și le șade bine unor așa comori din inimă.
Etichete simple, în formă de inimioară tăiate cu foarfeca și scrise de mână.
Mulțumesc dragă surioară, ție și nepoțeilor, că se vede acolo și mâna lor.
Iar pe voi, prietenii Fermei lu'Tăticu, vă invit să citiți poveștile scrise în Grădina din Poveste și să le savurați împreună cu borcănelele cu dragoste ce se fac doar acolo.
www.facebook.com/gradinadinpoveste

Papara lu' Petrescu

M-a întărâtat Alexandru Petrescu de la Guerrilla Cooking.

A trebuit el să iasă pe piață cu ciolanele alea de-ți curg balele numa’ uitându-te la ele și cu pastrama aia de oaie în baiț, ce numai gândindu-te la ea îți vine-a...fugi-n lumea largă.
Mare pervers Petrescu ăsta...cum ni le trece el pe la nas, ni le-arată așa cu un zâmbet pe față de parc-ar zice...ia de vă uitați fraierilor și băliți că ăsta vă e rostul.
Și ca să fie totul perfect, se scoală cu noaptea-n cap ca să facă bunătățile astea și ni le servește la micul dejun.
Auzi la el....ciolan pe varză, pastramă de oaie și sloi de oaie la micul dejun.
M-a bulversat, pur și simplu.
Așa că azi mi-am făcut și eu un mic dejun ușor, cu ce-am găsit prin casă.
Câteva ouă de găină bine crescută, ba și vreo două de bibilică să nu se supere ele că-s surori, au fost de bază la o papară ușurică, tocmai bună de mâncat pe stomacu’ gol.
Am mai găsit vreo două feluri de brânză, niște friptură de iepure și niște bacon rămase de la masa copioasă de ieri, o ceapă, o roșie, câteva fire de mărar și pătrunjel, plus uleiul meu de măsline cu care fac toate năzdrăvăniile gustoase.
Bineînțeles că am avut grijă să le pozez pe toate în ordinea în care le-am scos pe masă, de la ouă la papară și le-am pus aici numai ca să le vadă Petrescu și să se oftice că nu are și el ouă de făcut papară.
Voi, dragii mei, să nu vă supărați că v-am inoportunat cu papara asta, da’ să știți că-s numa’ poze și-i numa’ Photoshop acilea.
Doar ouălele sunt pe bune.

HORMONUL DE CREȘTERE

Marele Bau-Bau al mămicilor ce încearcă să-și crească copiii cât mai sănătos, marea grijă a sportivilor ce trebuie să iasă bine la testele antidoping și marele dușman al tuturor gurmanzilor responsabili.
Vă voi spune un secret:
Nici o fermă din România nu-l folosește.
Somatotropina, așa cum este denumirea științifică, este interzisă în toată Europa.
Poate mă credeți nebun pentru că fac o astfel de afirmație!?
E deja o obișnuință a micilor fermieri ca să se laude în fața clienților cărora le pasă de sănătatea lor și a copiilor lor, că pasărea sau animalul lor nu a fost hrănit cu hormoni de creștere.
Chiar și unele ferme mari își fac din asta un titlu de mândrie, în fapt, o strategie de marketing ce crește vânzările și liniștește cumpărătorul.
Ce nu spune însă nici un crescător din România, este că hormonul de creștere ajunge în cantități uriașe pe masa consumatorului, chiar dacă păsărilor sau animalelor nu li s-a administrat nici măcar vreun gram din substanța interzisă, în scurta viață de la stadiul de embrion până pe masa consumatorului.
Dar să vă spun și cum.
Somatotropina sau hormonul de creștere este produs în mod natural de către orice organism vertebrat.
Noi oamenii, îl producem în glanda pituitară.
În corpul nostru, el este produs și se găsește în cantități foarte mari în timpul copilăriei și al adolescenței, când susține creșterea țesuturilor, depozitarea proteinelor și arderea grăsimilor.
Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul acestui hormon scade constant, rămânând prezent în organism în cantități foarte mici.
Organismul, odată ajuns la maturitate, nu mai are nevoie de acesta decât în proporții infime.
Orice surplus de hormoni de creștere duce la dereglări hormonale nedorite.
Așa ne trezim că avem copii supraponderali, dezvoltați exagerat pentru vârsta lor, maturizați înainte de vreme sau băieți cu sâni ori fetițe cu menstruație precoce.
Dar tot nu am răspuns la întrebare - cum ajung hormonii de creștere în puiul de pe masa noastră, fără ca puiul să fie hrănit cu ei?
Foarte simplu. Dacă recitiți câteva rânduri mai sus, vă veți da singuri răspunsul.
Ca și organismul uman care în copilărie și adolescență produce și secretă în mod natural cantități mari din acest hormon, așa și puiul, mielul, iedul, vițelul produce în mod natural cantități mari, hormoni de creștere.
Când consumăm un pui fraged, abatorizat la 42 de zile, sau chiar la 30-32 de zile în cazul puilor grill, trebuie să ne gândim că acel pui este un copil sau un adolescent și că vom consuma o carne cu un conținut foarte ridicat de hormoni de creștere.
La fel și în cazul celorlalte animale. De aceea, este bine să punem pe masă pui crescuți într-un timp cât mai lung, de preferat ajunși la maturitate.
De aceea e bine să mâncăm o puicuță cu ouă-n ea sau în formare în loc de o tinerică de-o lună-două.
E bine să mâncăm oaie în loc de miel, capră în loc de ied și vacă în loc de vițel.
Este adevărat că pasărea ce e ținută în bătătură chiar și după ce a ajuns la o greutate optimă, generează costuri uriașe și automat ele trebuie să se regăsească în preț.
De multe ori mă ceartă câte-o mămică pentru că cer bani mulți pentru puii crescuți la Ferma lu'Tăticu, fără să-și pună vreodată o întrebare simplă – dacă un pui din supermarket mănâncă și produce cheltuieli într-o lună de viață cât să ajungă la un preț de 10 lei la raft, cât mănâncă și consumă un pui ajuns la maturitate după șapte luni de viață și care este prețul lui corect?
Dar pentru că noi ne respectăm clienții, vindem aceiași pui din care mâncăm și noi cu copiii noștri.
Pui maturi sau aproape ajunși la maturitate, găini cu un singur ciclu de ouare, încă fragede și bune de ciorbăță, pentru gurmanzi responsabili, cărora le pasă ce mănâncă.

CURCANIADA

S-au supărat curcanii pe mine.
Cum de ce?
Pentru că-i neglijez, pentru că-i promovez tot pe alții și mai ales pe gălbejiții ăia de cucoși.
Păi ce? Gălbejiții se compară cu ei?
În primul rând că gălbejiții n-au mărgele.
Cică de nu scria Creangă despre unu de-al lor în povestea aia cu punguța cu doi bani, nici eu nu i-aș fi băgat în seamă.
Se pierdeau în anonimat.
Dar așa, din cauza lui Creangă ăla, toată lumea îi laudă pe cucoși, în defavoarea adevăratelor splendori.
Un păsăroi frumos, are mărgele și stăpânul se mândrește cu ele.
Apoi, are o coroană de pene, înfoiată și rotundă și se vede de la o poștă că nu-i ajunge gălbejitu nici la pinten când vorbim de arătoșenie.
Apoi, cică se compară câtă carne are un gălbejit de cucoș, pe lângă un rotofei de curcan?
Nuuu...
Dar nu frate, eu i-am făcut vedete pe gălbejiți, cu poze de fițe, cu rulade la cuptor și alte bunătăți închipuite, făcute chipurile pentru pofticioșii cu pretenții.
Ce mai, a ieșit război la noi în ogradă.
Și ca să-i mulțumesc și pe ei, am preparat o ruladă dintr-un curcan arătos nevoie mare, dezosat complet și împănat cu ceva afumătură din piept de curcan, l-am uns cu usturoi în ulei de măsline, i-am dat piper și cimbru și l-am legat fedeleș cu sfoară de cânepă, așa cum vedeți voi bine.
Acum, așteaptă cuminte şi mândru, vidat în baiț sărat de bere, în frigiderul cel mare de la Ferma lu’Tăticu, ca să vină pofticioșii cei de fițe, să-i facă dreptate și să-i detroneze în felul ăsta pe gălbejiții de cucoși.
Cine se bagă?

La Ferma lu'Tăticu

De ce-mi place la Ferma lu'Tăticu?
Pentru că aici, nu te poti plictisi. Pentru că mereu e câte-o vietate ce te scoate din monotonie.
Te uiți la ele și vezi o întreagă societate, cu ierarhii și drepturi câștigate.
La Ferma lu'Tăticu găsești copaci cu flori, sau cu fructe, dar mai ales cu păsări ce au în administrare câte-o creangă.
La Ferma lu'Tăticu suntem fericiți, pentru că ne iubim și iubim vietățile ce ne cresc în ogradă, pentru că și noi creștem împreună cu ele.
Ele, sunt păsările noastre bine crescute pentru gurmanzi responsabili.
Vă invităm să le cunoașteți.
Și vă garantăm că-s delicioase.

MATRIMONIALE

MATRIMONIALE

Curcă tânără, 7.5 kg, constituție robustă, piele galben aurie, fată sănătoasă de la țară și bine mâncată, caut gurmand responsabil cu stare materială bună, posesor de cuptor și iubitor de plăceri culinare.
Doritorii mă pot peți de la mămica, la telefon 0729555558.
Ia-mă, te aștept să mă ai.

Cum am devenit țăran

Cum am devenit țăran?

Tocmai ne mutasem la țară într-o casă cu grădină mare.
Nevastă-mea îmi spune într-o zi:
- Hai bărbate să ne luăm și noi niște găini, că loc e berechet, grâne luăm de la vecinul, timp avem după-masa, să le dăm și noi un ou sănătos la copiii ăștia.
Știți, avem două fete cucuiete, frumoase și deștepte, amândouă blonde ca mă’sa.
Așa am ajuns cu nevasta în târg la Tărlungeni, de unde am cumpărat primele noastre cinci găini ouătoare.
Ne-a asigurat geambașu’ ce ni le-a vândut că-s cele mai grozave găini tinere și ne vor umple de ouă în următorii ani.
Convingerea a durat până am ajuns acasă cu ele și le-a văzut vecinu’ Petrică, fermier cu experiență și curtea plină de animale.
Nu se mai putea opri din râs...
Tinerelele noastre erau doar niște biete găini casate dintr-o fermă de producție intensivă, vlăguite de exploatare.
Asta ne-a întărâtat și după vreo lună ne-am dus iar în târg să cumpărăm puicuțe tinere, nu băbăciuni.
De data asta ne-am dus glonț la o tăntiță ce vindea orătănii, care ne-a prezentat un lot de puicuțe tinere, dar care vor începe să ouă într-o lună.
Ne-am făcut noi socoteala că o lună nu-i prea mult și de data asta am luat șapte puicuțe și un cocoș, ca să aibă cine să le țină de urât moțatelor.
Dar se vede treaba că a uitat tăntița să ne spună și-n care lună vor începe ouatul.
Așa că ne-am dus acasă cu ele, am notat în calendar data și când s-a-mplinit luna, i-am anunțat pe toți ai casei că azi trebuie să tăiem gâtul băbăciunilor.
Cum de ce?
Trebuia să rezolvăm o problemă de supraproducție care de-a doua zi urma să se întâmple.
Ce-am fi făcut cu atâtea ouă?
Maria, fiica mai mare, miloasă ea dar și pusă pe afaceri, îmi zice:
- Tată, dar decât să le tăiem, nu mai bine le vindem?
- Cui să le vindem Maria?
- Păi punem un afiș pe poartă și nu se poate să nu găsim clienți.
Zis și făcut.
Cum să nu te bucuri când fiica ta are o asemenea inițiativă?
A luat Maria noastră o coală mare de hârtie pe care a scris cu litere de-o șchioapă:
VÂND GĂINI MARI.
Și-a scos la poartă o măsuță, un scăunel, o carafă cu suc și un pahar, a lipit afișul pe poartă și s-a pus pe așteptat clienți.
După două-trei ore de așteptat cu răbdare, soarele era deja dogoritor, dar Maria noastră nu a abandonat.
Și-a luat o umbrelă și a mai stat o oră.
Nu vă pot descrie dezamăgirea de pe fața ei, când și-a dat seama că nimeni nu era interesat de găinile ei grase.
Mi s-a făcut o milă de biata copilă, așa că m-am furișat la vecina, pe care am rugat-o să vină să-i cumpere o găină. I-am dat și 50 de lei ca să-i plătească Mariei.
Când a văzut-o Maria pe vecina că e interesată de găina ei, a înflorit.
Ce era ea roșie de la soare, s-a făcut precum bujorul.
A vândut repede găina cu 50 de lei, după care a mai apărut “din întâmplare” un prieten ce-a mai cumpărat vreo două la reducere, cu 40 de lei bucata.
Yupiiii...viața e frumoasă când faci bani după o zi de așteptare.
Așa că bietele găini ce până atunci își făcuseră datoria conștiincioase și ouaseră zilnic 4-5 ouă, au ajuns în ziua aia în oala de opărit penele și Maria a ajutat cu sârg la jumulit, că doar era afacerea ei.
Și uite-așa am rezolvat problema supraproducției de ouă.
Sau, așa am crezut noi că am rezolvat-o, pentru că din ziua aia am mai așteptat înca vreo două luni până am văzut primul ou de la tinerele ouătoare.
Deci, nu prea s-au potrivit socotelile nici cu al doilea lot, însă microbul găinăritului intrase deja în noi și am început să studiem tot ce trebuia știut despre păsari și creșterea lor sănătoasă.
Incet, încet, am crescut numărul de păsări cu pui de găină, de bibilică, de curcă și bobocei de rață sau de gâscă.
Mai o plimbare de duminică la târg cu Maria pe motiv că ne trebuie cereale și iată cum mai ajung acasă câteva vietăți pufoase, spre disperarea nevestei care mereu ne certa că am umplut curtea de păsări, deși eu cred că-i plăcea.
Nici nu mi-am dat seama când am depășit pragul de 500 de pasari de curte.
Asta am văzut-o doar când mi-am dat seama că trebuie să cumpăr cerealele cu tona și nu cu sacul.
Atunci am știut că avem o fermă, iar Maria i-a dat și un nume – FERMA LU’TĂTICU.
A desenat numele pe o hârtie mare și a venit la tati la birou, unde a făcut copii pe care le-a lipit pe strada unde tati are biroul, în Brașov.
Am recuperat un astfel de afiș de pe un zid, udat de ploaie, pe care l-am transformat în sigla ovală cu care deja v-ați obișnuit.

BUNICA

BUNICA

Bunica mă îndemna mereu să mănânc bine și să alerg, ca să fiu roșu în obraz ca o pătlăgică și nu galben ca un pui.

Eu nu prea înțelegeam atunci de ce spune ca puii sunt galbeni, pentru că ăia cumpărați de mama de la alimentara erau albi vineții.

Apoi mi-a arătat bunica într-o vară cum stă treaba cu puii galbeni.

Și da, vă pot confirma că puii noștri sunt galbeni de sănătoși.

CLOCITOAREA PIRELLI

De mult timp, caut clocitoarea ideală pentru Ferma mea.
Am încercat tot felul de variante, clocitori mai mari sau mai mici, rotunde sau dreptunghiulare, cu sau fără automatizări.
Nici una nu a fost pe măsura pretențiilor mele.
Ba, poți să pui ouă de găină, însă nu încap și cele de curcă, ca să nu mai vorbim de ouăle de gâscă.
Ba, dacă reușești să pui ouăle, nu prea te descurci cu apa ce trebuie pusă în clocitoare exact atâta câtă e nevoie ca să iți dea exact umiditatea de care au nevoie prețioasele ouă.
Ba, luat cu treaba mai uiți să întorci ouăle.
Ba, când ți-e lumea mai dragă se întrerupe curentul pe strada ta și să vezi dramă cu zeci de victime.
Dacă au trecut zilele de clocire, apare problema eclozarii, unde vezi de poți potrivi clocitoarea să dea alta temperatură decat aia din timpul clocirii.
Ca să nu mai spun că dupa ce au ieșit puii, de obicei mult mai puțini decât te-ai așteptat, urmează corvoada transformării tale în bonă pentru pui.
Dar acum am scăpat de toate grijile.
Am descoperit ce-a mai performantă clocitoare de pe piață - clocitoarea Pirelli.
E o adevărată minune a tehnicii într-ale clocitului complet automatizat.
Își reglează singură temperatura, are reglaj automat de umiditate, întoarce singură ouăle, încap în ea atât ouă de găină cât și ouă uriașe de gâscă, nu este dependentă de căderile de tensiune de pe rețea, face și serviciul de bonă post eclozare...o adevărată minune a tehnicii.
O alimentezi doar cu apă și își produce căldura necesară prin arderea de boabe de porumb.
E adevarat că montajul este puțin mai complicat decât la o clocitoare obișnuită, însă după montaj nu mai ai griji decât atunci când trebuie să adaugi hrană pentru puii ce vor ieși din ouă.
Pentru a vă fi mai usor să o puneți în funcțiune, v-am scris mai jos tot ce aveți nevoie să știți pentru utilizarea clocitorii minune.
INSTRUCTIUNI DE MONTAJ
Se ia o bucată anvelopă uzată din cauciuc, de preferat o anvelopă de SUV de șmecher.
Se așează într-o încăpere mică, bine aerisită și fără prea multă lumină.
Se culcă anvelopa pe o parte, cu marca Pirelli deasupra ca să se vadă numele producatorului și se umple cu paie, atat în incintă cât și la mijloc, obținând un pat moale dar ferm.
Pe acest pat se montează un număr de ouă, dat de mărimea capacului încălzitor pe care-l veți folosi la clocirea ouălor.
Peste acest ansamblu se montează capac, o bucată curcă plină de recunoștință pentru așa o invenție la care are și ea un rol minor, însă nu de neglijat.
În lipsă de curcă, se poate folosi un capac din găină, însă în acest caz va trebui să folosiți o clocitoare Pirelli ceva mai mică, nu de SUV ci de autoturism de clasă mică.
Vă veți convinge că peste numarul de zile necesar clocirii, vă vor ieși din ouă mult mai mulți puișori sau bobocei decât vă ies dintr-o clocitoare clasică.
Glorie clocitorii Pirelli.
Aștept păreri.