Tocmai ne mutasem la țară într-o casă cu grădină mare.
Nevastă-mea îmi spune într-o zi:
- Hai bărbate să ne luăm și noi niște găini, că loc e berechet, grâne luăm de la vecinul, timp avem după-masa, să le dăm și noi un ou sănătos la copiii ăștia.
Știți, avem două fete cucuiete, frumoase și deștepte, amândouă blonde ca mă’sa.
Așa am ajuns cu nevasta în târg la Tărlungeni, de unde am cumpărat primele noastre cinci găini ouătoare.
Ne-a asigurat geambașu’ ce ni le-a vândut că-s cele mai grozave găini tinere și ne vor umple de ouă în următorii ani.
Convingerea a durat până am ajuns acasă cu ele și le-a văzut vecinu’ Petrică, fermier cu experiență și curtea plină de animale.
Nu se mai putea opri din râs...
Tinerelele noastre erau doar niște biete găini casate dintr-o fermă de producție intensivă, vlăguite de exploatare.
Asta ne-a întărâtat și după vreo lună ne-am dus iar în târg să cumpărăm puicuțe tinere, nu băbăciuni.
De data asta ne-am dus glonț la o tăntiță ce vindea orătănii, care ne-a prezentat un lot de puicuțe tinere, dar care vor începe să ouă într-o lună.
Ne-am făcut noi socoteala că o lună nu-i prea mult și de data asta am luat șapte puicuțe și un cocoș, ca să aibă cine să le țină de urât moțatelor.
Dar se vede treaba că a uitat tăntița să ne spună și-n care lună vor începe ouatul.
Așa că ne-am dus acasă cu ele, am notat în calendar data și când s-a-mplinit luna, i-am anunțat pe toți ai casei că azi trebuie să tăiem gâtul băbăciunilor.
Cum de ce?
Trebuia să rezolvăm o problemă de supraproducție care de-a doua zi urma să se întâmple.
Ce-am fi făcut cu atâtea ouă?
Maria, fiica mai mare, miloasă ea dar și pusă pe afaceri, îmi zice:
- Tată, dar decât să le tăiem, nu mai bine le vindem?
- Cui să le vindem Maria?
- Păi punem un afiș pe poartă și nu se poate să nu găsim clienți.
Zis și făcut.
Cum să nu te bucuri când fiica ta are o asemenea inițiativă?
A luat Maria noastră o coală mare de hârtie pe care a scris cu litere de-o șchioapă:
VÂND GĂINI MARI.
Și-a scos la poartă o măsuță, un scăunel, o carafă cu suc și un pahar, a lipit afișul pe poartă și s-a pus pe așteptat clienți.
După două-trei ore de așteptat cu răbdare, soarele era deja dogoritor, dar Maria noastră nu a abandonat.
Și-a luat o umbrelă și a mai stat o oră.
Nu vă pot descrie dezamăgirea de pe fața ei, când și-a dat seama că nimeni nu era interesat de găinile ei grase.
Mi s-a făcut o milă de biata copilă, așa că m-am furișat la vecina, pe care am rugat-o să vină să-i cumpere o găină. I-am dat și 50 de lei ca să-i plătească Mariei.
Când a văzut-o Maria pe vecina că e interesată de găina ei, a înflorit.
Ce era ea roșie de la soare, s-a făcut precum bujorul.
A vândut repede găina cu 50 de lei, după care a mai apărut “din întâmplare” un prieten ce-a mai cumpărat vreo două la reducere, cu 40 de lei bucata.
Yupiiii...viața e frumoasă când faci bani după o zi de așteptare.
Așa că bietele găini ce până atunci își făcuseră datoria conștiincioase și ouaseră zilnic 4-5 ouă, au ajuns în ziua aia în oala de opărit penele și Maria a ajutat cu sârg la jumulit, că doar era afacerea ei.
Și uite-așa am rezolvat problema supraproducției de ouă.
Sau, așa am crezut noi că am rezolvat-o, pentru că din ziua aia am mai așteptat înca vreo două luni până am văzut primul ou de la tinerele ouătoare.
Deci, nu prea s-au potrivit socotelile nici cu al doilea lot, însă microbul găinăritului intrase deja în noi și am început să studiem tot ce trebuia știut despre păsari și creșterea lor sănătoasă.
Incet, încet, am crescut numărul de păsări cu pui de găină, de bibilică, de curcă și bobocei de rață sau de gâscă.
Mai o plimbare de duminică la târg cu Maria pe motiv că ne trebuie cereale și iată cum mai ajung acasă câteva vietăți pufoase, spre disperarea nevestei care mereu ne certa că am umplut curtea de păsări, deși eu cred că-i plăcea.
Nici nu mi-am dat seama când am depășit pragul de 500 de pasari de curte.
Asta am văzut-o doar când mi-am dat seama că trebuie să cumpăr cerealele cu tona și nu cu sacul.
Atunci am știut că avem o fermă, iar Maria i-a dat și un nume – FERMA LU’TĂTICU.
A desenat numele pe o hârtie mare și a venit la tati la birou, unde a făcut copii pe care le-a lipit pe strada unde tati are biroul, în Brașov.
Am recuperat un astfel de afiș de pe un zid, udat de ploaie, pe care l-am transformat în sigla ovală cu care deja v-ați obișnuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu