- Hai bărbate să mă ajuți la livrări, să vezi și tu ce fac eu fără de tine, și să-ți clătești și ochii cu luminile orașului.
Bineînțeles că n-am mirosit capcana și i-am dat curs invitației, mi-am luat haine de oraș, am încărcat Luluța cu păsărici și hai la drum.
De cum am urcat în mașină, nevastă-mea m-a obligat să-mi pun mănuși din latex.
- Hai, că dă Coronavirusu’ în populație și nu strică să porți mănuși măcar, dacă mască nu ai de unde.
M-am conformat, că doar eu sunt țăran iar ea e jurist, așa că nu te pui, că sigur știe mai bine.
Nu ajung bine la oraș, că oprește la benzinărie.
- Hai să băgăm motorină, că am făcut mulți kilometri săptămâna asta și sunt pe vapori.
Bineînțeles, că atunci când ai onoarea locului din dreapta, ai și onoarea să fii găzar la pompă, așa că mi-am folosit mâinile cu mănuși chirurgicale să bag motorină în rezervor.
Băgând eu așa lichid la găurică, îmi trece prin minte o idee... oare câți coronaviruși au alimentat până acum de la pompa asta?
Dar las’că am mănuși.
Da, dar ca să deschid capacul de la rezervor, mi-o trebuit cheia. Ca să îl închid, tot cheia de la mașină îmi trebuie. Deci, coronavirusu’ din Lombardia e acum pe cheia nevesti-mii.
- Tu nevastă, stai să-ți șterg cheia cu șervețel dezinfectant, ca să nu o infectezi pe Luluța, că-i plin de coronaviruși pe pompa asta de benzină.
- Bă, ejti nebun? Sper că n-ai pus benzină că ai omorât-o pe Luluța.
- Stai cuminte, că am pus motorină bună, de 98.
S-a prins că fac mișto de ea, așa că a șters cu sârg cheia, volanul și m-a pus să-mi schimb mănușile colcăind de coronaviruși.
Ajungem la primul client și dau un telefon. Eu cu gândul mârșav să evit să intru în blocul plin de coronaviruși tocmai veniți de la muncă din Italia.
- Săru-mâna doamnă X, sunt Tăticu. Ați putea să coborâți să preluați frumusețe de păsărici?
Ei, aș...
- Nu pot tăticule, că tocmai încălzesc lăpticul lui Prâslea cel Voinic și știi cum e.
Așa că-mi iau sarsanaua cu păsărici și hai să duc fimeii comanda, că n-o să-l las pe Prâslea cu lapticul rece.
La intrare, interfonul. Eu cu mănuși.
Apăs pe butoanele ce dau numărul apartamentului.
Oare ăla cu Coronavirus stă la un apartament care are una dintre astea două cifre?
Intru-n lift.
Sper că nu stă la etajul trei, nenea cu coronavirusu’.
Grea e viața de băiat de livrări și foarte periculoasă.
Ajung la ușă.
Mai bine nu sun, ci ciocănesc. Nu aici pe mijlocul ușii, ci mai printr-un colț, ca să nu nimeresc coronavirusul lăsat de vecinul de la cinci, ce-a cerut o lingură de cafea mai devreme, că tocmai a ajuns de la Milano și n-are de nici unele.
Clienta îmi deschide și se uită ciudat la mănușile mele.
- Săru-mâna, am venit cu păsăricile. Sunt proaspete și roz, tocmai bune de pus pe masă.
Clienta îmi întinde banii.
Oare să-i iau, să nu-i iau... dacă-s de la vecinul de la cinci, care și-a plătit datoria făcută când a plecat la muncă în Italia?
Hai că-i iau, că n-am încotro.
Și-i bag cu mănuși în buzunarul de la pantalon, fără să-i număr.
Trebuie să-mi bag nădragii la spălat, imediat ce ajung acasă.
Ca să nu mai risc cu butoanele liftului, cobor pe scări, având grijă să nu pun mâna pe balustradă.
Deschid ușa la bloc cu piciorul și îi fac semn nevestei să-mi deschidă portiera mașinii.
De data asta, nu mă pune să-mi schimb mănușile, dar consum vreo două șervețele antibacteriene ca să omor coronavirușii de pe ele.
Povestea asta se întâmplă de câteva ori, până ducem toate păsăricile la toate clientele din seara asta.
- Hai bărbate să intrăm în Kaufland să luăm niște portocale pentru blondele de-acasă, că ieri s-au bătut pe ele și nu mai sunt.
- Dar nu-i periculos să intrăm în magazine aglomerate, mamă?
- Dacă-i aglomerat, nu intrăm.
Și nu era aglomerat.
E adevărat că nici portocale nu mai erau.
Am găsit o mandarină.
Una singură.
Acum, blondele se ceartă cum să-mpartă o mandarină.
Trecem noi și peste asta.
Noi suntem mai puternici decât Coronavirusu’.
