Ceva plutește în aer

 Mă uit în sus, unde în vârful nucului, două turturele și-au clădit casă din fire de paie, fân și ce-au mai găsit ele prin ogradă materiale de construcții. De obicei, pe ea o văd cuminte în cuibușorul lor, iar pe el trebăluind la adus câte o cărămidă pentru temelia casei. 
Acum, nu-s și mă îngrijorez. Ba sunt amândoi vis-a-vis, cocoțați pe tehnica modernă de la Digi, admirându-și opera în soarele amiezii. El îi spune ceva privind-o galeș, dar nu înțeleg ce, pentru că vorbesc în șoaptă.

Puțin mai încolo, pe iarba ce crește de la zi la zi, chiar dacă vremea e capricioasă, un păsăroi cu mărgele roșii și pene rotofee și negre ca ale unui șef de trib apaș, se-nfoaie și se-nvârte mândru și interesat în jurul câtorva domnițe albe ca zăpada, ce nu par deloc lipsite de interes de-așa companie.

 În curtea găinilor cele multe, unde cocoșii-s fruncea, toată suflarea socializează și-și încearcă puterea de seducție. Cocoșii își etalează mândri crestele roșii ca niște coroane împărătești, bănuții de sub cioc și cozile ca secerea, mândri de atenția pe care o stârnesc puicuțelor tinere și ochioase ori găinilor rotofee și pricepute. 

 Ca să le convingă, le invită la masă sau se războiesc între ei ca să-și demonstreze cocoșenia. 

Câte una, de-atâta admirație se împiedică și-i cade pradă câte unui cocoș înfierbântat, spre necazul celorlalți pintenați și spre satisfacția moțatei care se scutură de plăcere la final.

Dau să intru în curtea rațelor și a gâștelor, dar pe lângă urechi îmi trec în zbor două siluete ce-mi par cunoscute din anii trecuți. Sunt două dintre rândunelele ce vin an după an și-și reiau locul în cuiburile vechi, pe care le repară cu grijă și pricepere. 
Și în fiecare an, sunt tot mai multe, pentru că legea casei este să nu strici niciodată un cuib de rândunică. 
Poate din cauza asta nu voi fi niciodată un crescător de păsări profesionist, pentru că niciodată nu voi putea distruge cu otrăvuri, pericolele din fermă, așa cum ne învață tehnologia modernă. 
Nu pot distruge cuiburile de rândunele. 
Ele vin, se iubesc, fac pui, îi învață să zboare și apoi pleacă în țările calde, ca primăvara viitoare să revină în aceeași formație.
Le place la Ferma lu’Tăticu. 

În curtea gâștelor și rațelor, găsesc mai multe locuri ascunse în care câte-o rață și-a făcut cuib de puf și ține calde ouăle din care vor ieși viitorii bobocei, rodul iubirii cu rățoii ce acum veghează și-și așteaptă progeniturile.

Ce m-a frapat în curtea asta, sunt două gâște care stau într-un cuibar pe aceleași ouă, supravegheate îndeaproape de rățoiul Vasile. Spre deosebire de ceilalți rățoi ce-s cam muți, Vasile e un chinez gălăgios și protector, ce nu te lasă să te-apropii de „soațele” sale. 
Ce n-am înțeles eu, e care-i treaba lui Vasile în acest trio ciudat. O fi crezând el că-i tatăl legitim al viitorilor boboci de gâscă, o fi chiar o certitudine... n-aș putea să vă spun care-i adevărul. Cert e că soț mai protectiv decât rățoiul Vasile, gâștele cele două nu puteau visa.

Ajung în casă și soața-mi spune că mă iubește.
Acum mi-e clar ce plutește în aer.
Sper ca la anul ce vine să ne îmbogățim și cu un cuib de berze, pentru că dragostea plutește în aer la Ferma lu’Tăticu.

Dacă nu ne mai vedem, vă urăm Sărbători Pascale cu dragostea adevărată plutind prin aerul cuiburilor voastre!

Tăticu & Mămica

Vânătoarea de ouă

Aseară am rugat-o pe Ioana, fiica mea cea mică să deseneze o felicitare de Paște pentru cititorii paginii.
- Tati, dar ce ar trebui să conțină un astfel de desen?
- Ioana, desenează orice crezi tu că reprezintă sărbătoarea Paștelui. 
Rezultat... Paștele este Iepurașul de Paște și vânătoarea de ouă sau vânătoarea de Paște (Easter Hunt).
Așa că vă dorim tuturor să redeveniți copii și să vă bucurați de multe cadouri de la Iepurașul de Paște și de multe ouă roșii ciocnite cu cei dragi.