ZIUA RECUNOȘTINȚEI

Au americanii o sărbătoare tare frumoasă, pe care o celebrează în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.

E un fel de Ziua Recoltei a noastră, numai că ei i-au dat o conotație tradițional religioasă de mulțumire lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din an, pentru bucatele de pe masă și pentru faptul că familia a reușit să se adune din nou.

Deasemenea, diferit de Ziua Recoltei care la noi este și nu este, ei au stabilit o zi fixă din an când se adună în jurul mesei familiei și negreșit au pe masă o frumusețe de curcan rumenit la cuptor.

Noi am cam uitat ce înseamnă recunoștința.

Credem că totul pe lumea asta ni se cuvine, iar dacă ni se dă este pentru că așa este normal, e un drept pentru care nu datorăm nimănui nimic, nici măcar un mulțumesc.

Noi, am uitat să spunem mulțumesc.

Dacă ne-am văzut sacii în căruță, ni se pare destul să aruncăm un … hai pa, ne-auzim… și gata. Cu asta ne-am ușurat conștiința, pentru că e ușor să ne-o ușurăm când nu am pus nimic pe ea.

Noi, am uitat ce înseamnă familia.

Câți dintre noi s-au bucurat în ultimii ani de prezența la aceeași masă a rudelor din măcar trei generații, vorbind, râzând, depănând amintiri și ascultând povețe?

Dar la ce ne trebuie nouă să ascultăm amintirile bunicii sau tatălui?

La ce ne trebuiesc nouă povețele mătușii și unchiului din partea mamei?

Noi le știm pe toate, le avem pe toate, pentru că toate ni se cuvin.

Oricum, bunica e din epoca de piatră, mătușa e demodată rău, iar mama… hmm… ce cicălitoare.

Până într-o zi, când ne punem întrebări despre cine suntem noi, cine au fost înaintașii noștri, cum am ajuns aici, azi, mândrețea de bărbat, femeie, fată sau ficior, atoateștiutor și de neegalat.

Și vedem că nu mai are cine să ne dea răspunsuri, pentru că bunicul e cu bunica într-o lungă călătorie în lumea de dincolo, tatăl ți-a plecat și el să-i caute, mama ți-e bătrână și rareori o mai vezi, pentru că mereu ai alte priorități, unchiul e dus și el în țări străine… și te trezești atunci în fața crudului adevăr … ai devenit un dezrădăcinat.

Nu obiceiurile noi ne dezrădăcinează, ci pierderea conștiinței de sine, a obiceiului de a spune „mulțumesc”, a simțirii de a fi recunoscători bunicii, tatălui, mătușii, nașului și tuturor din familia noastră, iar toți aceștia de a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce avem.

Abia atunci vom deveni conștienți și ne vom da seama cu adevărat ce avem și cine suntem.

O zi bună să aveți și încercați azi să faceți primul pas spre recuperarea recunoștinței pierdute – puneți-vă pe hârtie numele persoanelor dragi vouă, dar și a celor fără de care nu sunteți decât o umbră fără trup.

Așa că vă lansez o provocare.

Dacă tot am luat de la americani Valentine’S Day și am pus-o alături de Dragobete, Halloween-ul pe care l-am adus în completarea sărbătorii noastre din ajunul zilei Sfantului Andrei, adică Noaptea Strigoilor, haideți să luăm de la americani și ceva ce au ei și e frumos iar noi nu avem și locu-i gol – Ziua Recunoștinței.

Tăticu e pregătit să vă aducă cel mai frumos curcan de pus în cuptor, dacă voi vă adunați familia în jurul mesei într-o reunire de mulțumire și liniște sufletească.

PS - Procedura e aceeași: donezi un zâmbet aici m.me/FermaLuTaticu pe messengerul paginii pentru ofertă, apoi faci comanda și aștepți acasă curcanul pentru toată familia.