Dragilor, săptămânile trecute v-am tot purtat prin cetățile săsești de prin jurul Brașovului, v-am dus și în Piața Sfatului și de fiecare dată v-am momit cu o poveste și v-am recompensat cu o brânză bună.
Azi însă, las poveștile sașilor deoparte și vă duc în cel mai sfânt loc de pe pământ, pentru orice român – PRIMA ȘCOALĂ ROMÂNEASCĂ din Scheii Brașovului.
Aici a început totul.
Aici cu adevărat, românii s-au „trezit în conștiință” și au început a fi ceea ce suntem noi azi, un popor, o limbă, o cultură.
Aici au făcut școală și au prins tainele scrisului și cititului în limba bunilor, copiii românilor din Scheii Brașovului sau din împrejurimi încă din secolul XV, scriind pe tăblițe așezați în băncile mici din lemn.
Aici am făcut și eu școală când eram flăcău.
Upss... Doftorene, ai luat-o razna rău de tot. Tu nu ai trăit în cele vremi, revino cu picioarele pe pământ, în secolul XX. Sau XXI.
Și totuși, nu vă mint.
Să vă spun povestea.
Io nu prea am fost un elev silitor. Brânză bună în burduf de câine, cum zicea tata. La asta cu brânza bună a avut dreptate.
Am ajuns la școala de muzică pentru că zicea maică-mea că am ureche muzicală. Probabil s-a uitat ea la urechile mele mai clăpăuge și ce și-o fi zis: cu așa urechi, sigur prinde tonurile din zbor. Și vă spun eu că eram bâtă. Abia abia s-a prins de mine oleacă de pian, dar excelam mai mult la Marșul Măgarilor.... cred că era de la urechile mele clăpăuge. Am învățat și oleacă de contrabas, cât să știu să nu scap arcușul din mână.
Dar citeam.
Biblioteca școlii, Biblioteca Județeană, Biblioteca de la Casa Armatei... cam astea erau cercurile mele de interes. Și librăriile, când prindeam un ban de pe la vreun unchi darnic.
Mama mereu mă certa când mă găsea în zori cu lumina aprinsă și ochii cât cepele...
- Iar îți pierzi timpul cu romanele în loc să pui mâna pe carte la școală. Acuși trebuie să dai treapta și tu ai note proaste și la mate și la română. De mâine te duci la meditații.
Așa că pentru mate am ajuns pe mâna unei profe tinere și cu niște halate transparente de-mi luau mințile, și nu știu de ce, după vreo doi ani de meditații am rămas cu dragoste de geometrie și cu mințile rătăcite, iar la română...
La română, nu știu prin ce aliniere a astrelor am ajuns pe mâna unui om mic la stat și mare la sfat, un om ce mi-a insuflat în suflet dragostea de limba română și de complexitatea istoriei celor ce au luptat pentru neam și limbă.
Acel om, mi-a vorbit cu pasiune și cunoaștere despre lucrul cel mai sfânt pentru un popor – cartea. Mi-a povestit despre Diaconu Coresi, Dimitrie Cantemir, Grigore Ureche și mulți alți titani ai culturii noastre, mi-a arătat cărți pe care nu le găsisem nici în biblioteci și nici în librării, mi-a stâtnit și mai mult setea de cunoaștere și dorința de a citi.
Profesorul Vasile Oltean, m-a așezat ca într-un tron împărătesc într-una din băncile în care au învățat primele generații de școlari români, m-a lăsat să citesc, m-a învățat limba română și respectul pentru cărturarii ce au fost.
Da, nu vă mint când vă spun că am învățat la Prima Școală Românească și îi mulțumesc pentru asta distinsului domn profesor.
Dar hai să lăsăm poveștile mele și să trecem la lucruri concrete.
Vă aștept azi, mâine și până duminică 7 septembrie în Piața Unirii din Scheii Brașovului la o degustare de brânzeturi și chefir de capră, dar numai după ce vă împărtășiți o clipă mintea în Muzeul Primei Școli Românești, locul cel mai sfânt de pe pământ, pentru voi, români dragi.
