luni, 16 iulie 2018

PLUS 10 OUĂ


Mă tot ceartă nevasta, că nu fac și eu promoții ca alții.
Toată ziua mă bate la cap, și-mi spune cum că la Lidl e promoție la pui și dau năvală toți să-și facă stocuri, că la Kaufland e promoție la roșii și se bat pe ele de parcă ar face baie în roșii storcite, că la Profi e promoție la tigăi și e coadă de parcă toată viața au gătit în tigăi de tablă ruginită și au visat la o tigaie dășteaptă cu teflon, iar acum au prins șansa vieții lor.
- Păi tu nevastă, la ce să fac eu promoții, că și așa n-am destule păsări să le dau la toți ce-mi cer?
- Nu contează bărbate, ai sau n-ai, trebuie să fii în rând cu piața și să aplici metode moderne, că altfel rămâi țăran toată viața.
Ce să-i spun, că mie-mi place să fiu țăran mai mult decât să fiu domn cu cravată?
Mi-e că se supără, că ea s-a măritat cu un domn și nu cu un țăran, că ea știe cum îi învăț eu pe alții să se promoveze iar la Ferma lu’Tăticu nu aplic aceleași principii.
Așa că decât să-mi supăr nevasta, mai bine fac cum zice ea și de mâine până în august când plecăm la mare, dau gratis o cutie cu 10 ouă de găină la fiecare pasăre pe care-o voi livra.
Dar asta numai dacă am destule ouă și destule păsări bine crescute.
Pentru comenzi sunați-o pe nevastă-mea la 0729555558.
Pentru reclamații sunați-mă pe mine la 0723111110.
M-am scos...mi-am asigurat liniștea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu