Știam eu că e o rățușcă undeva pe sub niște lemnele din șură, care stă pitită și păzește niște ouă.
Din cauza asta, nu m-am mirat când acum mai bine de-o săptămână a apărut printre celelalte păsări cu șapte bobocei după ea, mândră nevoie mare.
A doua zi însă, mai apare și o găină cu un bobocel de rață.
Măi să fie...știți, o găină din cele ce-ar trebui să ouă, dar de bătrână ce e nu mai ouă și e și cheală, însă nici nu-ți vine să o tai că n-ai ce face cu ea de slabă și tare ce e.
Dar de mămică, bună mămică.
Cu greu am reușit să-i iau bobocul ei și să-l dau rățuștei ce deja avea șapte, pe ideea că acolo unde mănâncă șapte, mănâncă și opt.
După faza asta, găina cheală a dispărut și rățușca noastră și-a văzut fericită de cei opt bobocei.
Ba unșpe...că după trei zile au mai apărut trei.
Mare bucurie de așa un spor, dar când credeam că-i gata și s-a închis robinetul de boboci, ieri seară mă trezesc că mai apar încă nouă bobocei, nou nouți, de nu știu unde.
Azi sunt foarte fericiți, toți 20, cu mama lor în frunte și toți ai casei.
Doar că mi-a pus nevastă-mea întrebarea: Cine-i coace?
Chiar așa, cine-i coace?
Păi vă spun eu cine-i coace...găina bătrână și care nu-i bună nici de-o ciorbă. Ea e mama eroină care stă cuminte pe ouă și tot scoate și tot scoate și altă mămică se bucură de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu