MAMA

Azi am trăit un moment emoționant.
Dar să-ncep de la pașopt.
Aseară m-a abordat un necunoscut pe messengerul paginii, interesat fiind dacă pot duce un curcan tranșat, la o adresă din Brașov, dar plata să o facă el prin bancă.
M-am prins imediat că e un fiu plecat undeva departe, ce vrea să le trimită părinților o pasăre bine crescută.
M-a mai rugat și să le spun părinților că pachetul e de la nepoțica Sofia și să nu discutăm nimic despre bani.
Zis și făcut.
Cum aveam un curcan în plus pregătit pentru weekend, l-a tranșat Tăticu de dimineață, l-a ambalat pe componente și am plecat să duc comanda.
Am ajuns la adresa indicată, am sunat iar în ușă mi-a apărut zâmbind o doamnă drăguță pe chipul căreia se vedeau mulți ani trecuți cu folos.
- Bună ziua…am un dar de la nepoțica dumneavoastră Sofia.
Doamna, s-a schimbat la față și i-am observant un tremur al bărbiei, un amestec de bucurie și emoție, care m-a impresionat.
Nu se mai oprea să-mi mulțumească pentru așa surpriză.
Nu m-am putut abține și am strâns-o în brațe, dumneaei râspunzându-mi cu o îmbrățișare puternică, de parcă ar fi vrut să-i transmită Sofiei, prin mine, toată dragostea ei.
Am coborât repede scările de la intrarea în bloc, după ce mi-am luat rămas bun din fugă, pentru că nu puteam să o las pe doamna cea drăguță să mă vadă plângând de emoție.
Am lăsat în urmă o mamă și bunică fericită, dar topită de dorul pentru copiii ei, plecați departe pentru o viață mai bună.
În țara asta, cred că nu e oraș, sat, cartier, străduță, bloc sau scară, unde să nu existe măcar o mamă care-așteaptă un semn de la fiul sau fiica ei, de undeva de departe, din lumea asta largă ce pare că vrea să ne fure toți copiii.

Ziua Recunoștinței

Au americanii ăștia o sărbătoare tare frumoasă, pe care o celebrează în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.

E un fel de Ziua Recoltei a noastră, numai că ei i-au dat o conotație tradițional religioasă de mulțumire lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din an, pentru bucatele de pe masă și pentru faptul că familia a reușit să se adune din nou.
Deasemenea, diferit de Ziua Recoltei care la noi este și nu este, ei au stabilit o zi fixă din an când se adună în jurul mesei familiei și negreșit au pe masă o frumusețe de curcan rumenit la cuptor.
Așa că vă lansez o provocare.
Dacă tot am luat de la americani Valentine’S Day și am pus-o alături de Dragobete, Halloween-ul pe care l-am adus în completarea sărbătorii noastre din ajunul zilei Sfantului Andrei, adică Noaptea Strigoilor, haideți să luăm de la americani și ceva ce au ei și e frumos iar noi nu avem și locu-I gol – Ziua Recunoștinței.
Tăticu e pregătit să vă aducă cel mai frumos curcan de pus în cuptor, dacă voi vă adunați familia în jurul mesei, într-o zi de mulțumire și liniște sufletească.

Să vină americanii, zic.

Despre Virșli, Crenvurști și Cârnați

Până să fiu nănaș în Alba-Iulia, habar n-am avut că există ceva, cumva, nu știu cum și nu știu de unde răsărit, o combinație reușită între un cârnat și un crenvurști, adică Virșli. 

Recunosc că acolo m-am ales atât cu o finuță delicioasă, cât și cu un gust nou fantastic...Sau invers?
Oricum, asta m-a stârnit să aflu mai multe despre cârnatul crenvurști și de ce nu, chiar să-l fac odată.
Rețete pe net, berechet, dar fiecare dintre ele diferită de cealaltă. Ba că-s de porc, ba că-s de porc și oaie, ba că-s de oaie și capră...ba că-s de fiert, ba că-s de uscat...
Cei mai hotărâți specialiști în Virșli, se jură că Virșliul adevărat se face din capră, eventual cu ceva adaos de oaie și e puțin afumat.
Despre originea lor, toată lumea este unanim de acord că în Alba și Hunedoara este un produs tradițional pe care-l știu cu toții din moși strămoși.
Se spune că era mâncarea preferată a lui Avram Iancu.
Alții, cu imaginație mai bogată spun că inclusiv moșul Burebista mânca Virșli cu popa Deceneu în piața mare din Sarmisegetusa.
Dar o origine nu mai puțin glorioasă mi-a izvorât în minte stând de vorbă cu o clientă de-a mea, unguroaică de prin Miercurea Ciuc, care habar n-avea de produsul Virșli din Alba și Deva, în schimb mi-a spus că în limba maghiară, virșli înseamnă crenvurști.
Dar a continuat dumneaei care cunoaște bine mai multe limbi, că mai mult ca sigur virșli nu e nici cuvânt maghiar ci probabil vine de la austrieci, din germanul Wurst, Würstel, Würstchen.
Cercetând mai în amănunt, faptul că Virșliul nostru se servește de regulă în perechi de doi cârnați, mă duce cu gândul la un alt produs tipic austriac, Wiener Wurst, care și el se servea așa, fiind făcut din carne de vită și porc.
Cum a ajuns Virșliul nostru să fie făcut din capră și oaie?
Simplu...că doar românul nostru e inventiv și chiar dacă trăiește într-un imperiu mare, dacă știe că împăratul din Țara Austriei mănâncă Wiener Würstel la Viena, musai să mănânce și el în Țara Zarandului sau Țara Hațegului. Și de n-are vite, că-i oier din tată-n fiu, face Würstel cu ce are la-ndemână...
Capre și oi.
Mai mult capre decât oi, că oaia-i dă și lână, care-i tare prețioasă la casa omului, că din ea țes muierile covoare înflorate în timp de iarnă, sporovăind la căldura de la gura sobei.
Așa că Virșliul țăranului român s-a născut din caprele cele păguboase, ce stricau copacii omului pe timpul iernii și nu aveau preț ca oile cele cuminți.
Acum, vă rog să nu mă certați și dojeniți prea tare că am pedepsit și io două capre ce deja mi-au mâncat vreo doi copaci și-o viță, pentru că rostul oricărui animal din curtea omului e să-i hrănească pruncii. Asta dacă nu-i câne sau mâță, bineînțeles.
Motiv întemeiat să fac acum ce mi-am propus de mult, de când am fost nănaș la Alba și m-am ales atât cu o finuță delicioasă, cât și cu un gust nou fantastic...sau invers.
Azi m-am hotărât să fac ceva, cumva, nu știu cum și nu știu de unde răsărit, o combinație între un cârnat și un crenvurști, adică virșli, dar nu chiar virșli că mai mult crenvurști, dar cu gustul virșliului ce se făcea demult, din carne de capră păguboasă, cum mâncau românii din Ardeal pe vremea împăratului de la Viena.
Și pentru că tot ce-i bun e și puțin, io zic să vă grăbiți să faceți rezervări din vreme, că acușica e da’ nu mai e și-ai mai vrea, da’ n-ai de unde.