miercuri, 21 noiembrie 2018

Ziua Recunoștinței

Au americanii ăștia o sărbătoare tare frumoasă, pe care o celebrează în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.
E un fel de Ziua Recoltei a noastră, numai că ei i-au dat o conotație tradițional religioasă de mulțumire lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din an, pentru bucatele de pe masă și pentru faptul că familia a reușit să se adune din nou.
Deasemenea, diferit de Ziua Recoltei care la noi este și nu este, ei au stabilit o zi fixă din an când se adună în jurul mesei familiei și negreșit au pe masă o frumusețe de curcan rumenit la cuptor.
Așa că vă lansez o provocare.
Dacă tot am luat de la americani Valentine’S Day și am pus-o alături de Dragobete, Halloween-ul pe care l-am adus în completarea sărbătorii noastre din ajunul zilei Sfantului Andrei, adică Noaptea Strigoilor, haideți să luăm de la americani și ceva ce au ei și e frumos iar noi nu avem și locu-I gol – Ziua Recunoștinței.
Tăticu e pregătit să vă aducă cel mai frumos curcan de pus în cuptor, dacă voi vă adunați familia în jurul mesei, într-o zi de mulțumire și liniște sufletească.
Să vină americanii, zic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu