Mare grozăvie mare cu psihoza uleiului care ba e, ba nu e.
Asta iar mi-a adus aminte de vremurile când eram copil fericit și fără griji, în bătătură la bunici, la țară.
Mergeam acolo vară de vară și de fiecare dată era la fel de frumos ca altădată.
Bunica ne gătea cele mai gustoase bucate pe care le-am mâncat vreodată, din te miri ce, de-aș fi zis că-i o vrăjitoare dacă n-aș fi văzut-o că se roagă mereu la toate icoanele de pe pereți.
Aduna tot felul de buruieni, semințe, boabe din grădină și încropea câte-o mâncare pe care ăștia de la Master Chef ar fi geloși de le-ar degusta acum.
Eu, ca nepotul preferat, mereu neastâmpărat și iscoditor, eram mereu printre poalele ei când gătea și o întrebam care-i rostul fiecărui ingredient.
Așa am aflat de ștevie și de lobodă, ca fiind baza celui mai gustos borș, de agurida care acrește zama sau din care se făcea morișca pentru salată... apropo, care știți ce-i agurida?
Vă spui eu, că-mi spunea bunicul supărat, că-i vinul pierdut din via dumnealui, adică strugurii acri pe care bunica îi fura din via omului.
Avea bunica o vorbă... când îl vezi de departe zici că-i om, dar când se apropie îi fimeie.
Așa am aflat că ingredientele de bază într-un scrob, adică ompletă, adică papară, sunt ceapa și mărarul, dar îi bine să ai și câteva ouă...
Și avea bunica un borcan mare cu ceva galben, din care lua cu linguroiul și punea în fiecare mâncare de-a dumneaei... îi spunea untdelemnul țăranului, și am observat eu că ăla dădea gustul bun oricărei mâncări făcute de bunica.
Pe vremea aia chiar nu prea aveau oamenii la discreție ulei, adică untdelemn, iar dacă-l aveau îl foloseau numai la salate ori în candela de sub icoană, iar mâncarea o făceau cu untură de la ce animale avea gospodarul prin curte.
Cum la țara pe care o știu eu nu se creșteau porci ci doar păsări și văcuțe, untura bunicii era de la găinile din ogradă și de la rațele și gâștele de pe baltă, untură pe care o păstra cu sfințenie în borcan, ca pe galbeni, pentru că de ea depindea bunul gust al bucatelor și bineînțeles, mulțumirea bunicului.
Am făcut și eu de la păsările noastre și pot spune că-s tare mulțumit de mâncărurile făcute de nevastă-mea de când a descoperit aurul din borcan ce face gustul bun.
De vreți, doar întrebați aici: m.me/FermaLuTaticu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu