MĂRGELATU'

Vă mai aduceți aminte ce mâncam în epoca de aur?

Eu îmi aduc aminte de cozi.
Fiind mai măricel, aproape flăcău, aveam cele mai multe cozi la activ... după tata. Coadă la pâine, coadă la lapte, coadă la zahăr, coadă la salam cu 64...

Ce-i mai suduiam în gând pe pensionari, care se trezeau de cu noapte și dimineață la 6 când ajungeam eu cu gândul să prind loc în față, fața era deja plină cu scăunele și lădițe pe care pensionarii își petreceau mare parte din noapte, în așteptarea orei de deschidere la Alimentara.

Uneori, mai jucau și o tablă sau un 66, dar în mare parte, acolo se scriau știrile. Google si Facebook la un loc, nu ar putea acoperi toate câte se spuneau și desfăceau la coadă, în acele vremuri.

Nu apucam eu să cumpăr prea multe, dar dacă aveam noroc, prindeam ceva ADIDAȘI cu care mama făcea răcituri cu multă gelatină și usturoi, sau câte-o pungă cu FRAȚII PETREUȘ, așa de mici și totuși așa de mari, că din ei făcea mama și supă și friptură și tocană.
Când mă pălea norocul, mai găseam și un kil de carne tocată făcută din te miri ce, din care mama făcea niște sarmale decente.
În rest, nici o masă fără pește și creveți vietnamezi.

Avea mama însă un talent grozav din a găti mâncare bună din nimicuri.
Și acum, că-s ditamai găliganul cu nevastă și copii, sarmalele cele mai bune le mănânc dacă le face mama.

"Știi mămică, îți trimit azi nepoatele să le mai vezi, dar mai am o rugăminte...îți trimit și niște carne tocată și ce mai trebuie...nu-i așa că ai vreme să faci și o oală de sarmale? Le plac tare mult fetelor, sarmalele tale."
Și face mama.

Dar de câte ori predă nepoatele și oala de sarmale, are grijă să le spună: "să-i dați să mănânce și băiatului meu din sarmalele astea."
Știe că-mi plac și tare-și mai face griji că eu nu apuc să mănânc din sarmalele ei, făcute cu dragoste și încă ceva...
Dar ce?

Păi să vă spun eu cu ce.

Atunci, în vremea epocii de aur, tot românul de la oraș avea pe cineva la țară...mamă, tată, un unchi, un văr, o nepoată sau un prieten bun. Era mare bucurie când veneau rudele de la țară în vizită la oraș, sau când plecam noi la țară și ne întorceam încărcați cu bucate de soi, altele decât cele de care v-am spus mai sus.

Păi ce legătură aveau frații Petreuș de la Alimentara cu găina sau cocoșul de la bunica?
Nici una, decât că ambele se numeau păsări, dar în rest, nimic nu era la fel...piele, grăsime, carne, totul era diferit.

Și ne-a zis odată mama, că se bazează pe noi, pe mine si pe sor’mea, că suntem mari și că nu întoarcem casa pe dos în lipsa ei și a lui tăticu, pentru că ei pleacă la țară să-l aducă pe Mărgelatu.

Măi să fie, cu asta ne-a cam băgat în ceață.
Cine-i Mărgelatu???
Las’că vedeți voi, dacă sunteți cuminți.

Și-am fost cuminți.
Două zile și două nopți într-o petrecere.
Kashtanul meu a învârtit continuu ultimele colecții de “muzică nouă” și a dat materia primă pentru multe ore de dans.
Eu eram meseriaș în Fox și nu scăpam prilej să mai fac vreun chef cu prietenii, ca să ne întrecem în învârtit fetele.
Ca să nu ne prindă mama, am avut însă grijă să facem curat în casă, de era ca nouă.

Și-au venit ai noștri, cu Mărgelatu’n traistă.

O namilă de păsăroi, cum nu mai văzusem niciodată până atunci, cât zece găini de la bunica, sau cât 50 de frați Petreuș de la Alimentara. La bunica nu văzusem așa arătare, așa că nu știu de unde l-a adus mama, de la ce țară era venit dumnealui.

Avea niște mărgele roșii și albe la gât, un fel de trompă mică deasupra ciocului și toate la el erau mari. Piept mare, pulpe mari, aripi mari, gîtul mare…parcă era porcul de Crăciun, nu o pasăre cu pene.

S-a chinuit tăticu nostru o oră, până l-a făcut bucăți, tocmai bune de pus în congelator.
Numai că nu prea încăpea acolo, așa că ce nu a-ncăput acolo, s-au apucat ei să gătească.
Atunci am descoperit eu bunul gust al curcanului de țară.

A făcut mama sarmale cum nu am mâncat niciodată până atunci.
Eu știam că sarmalele se fac din carne de porc atunci când tăiam în Ajun de Crăciun, sau din pasta aia dubioasă de la Alimentara, ce-I ziceau carne tocată.
Dar astea erau altfel.
Muuult mai bune.
Muuult mai moi și mai legate, cu o aromă de nu-ți venea să te oprești...înc-o porție și înc-o porție...
De atunci, de câte ori ne făcea mama sarmale, căutam acel gust, însă nu l-am mai regăsit decât încoace, târziu, când m-am apucat eu de crescut curcani și i-am dus mamei materia primă pentru cele mai bune sarmale din lume.

Acum, că se apropie perioada sărbătorilor, când sarmalele și chifteluțele vor fi la prim rang, am pregătit din pulpă, piept și grăsime de curcan, pachete de carne toccata, vidate și congelate, niște țigle subțiri ce cântăresc exact un kil, tocmai bune de pus în congelator și de scos atunci când vă e poftă de sarmale ca la mama.

Iar m-am luat cu vorba și-am uitat de carnea de curcan ce fierbe-n oală, din care o să scot o tobă ce va detrona toba de porc cu care ne-am învățat din epoca de aur.

Dar despre tobă, vă voi povesti când o fi gata.

MAMA

Azi am trăit un moment emoționant.
Dar să-ncep de la pașopt.
Aseară m-a abordat un necunoscut pe messengerul paginii, interesat fiind dacă pot duce un curcan tranșat, la o adresă din Brașov, dar plata să o facă el prin bancă.
M-am prins imediat că e un fiu plecat undeva departe, ce vrea să le trimită părinților o pasăre bine crescută.
M-a mai rugat și să le spun părinților că pachetul e de la nepoțica Sofia și să nu discutăm nimic despre bani.
Zis și făcut.
Cum aveam un curcan în plus pregătit pentru weekend, l-a tranșat Tăticu de dimineață, l-a ambalat pe componente și am plecat să duc comanda.
Am ajuns la adresa indicată, am sunat iar în ușă mi-a apărut zâmbind o doamnă drăguță pe chipul căreia se vedeau mulți ani trecuți cu folos.
- Bună ziua…am un dar de la nepoțica dumneavoastră Sofia.
Doamna, s-a schimbat la față și i-am observant un tremur al bărbiei, un amestec de bucurie și emoție, care m-a impresionat.
Nu se mai oprea să-mi mulțumească pentru așa surpriză.
Nu m-am putut abține și am strâns-o în brațe, dumneaei râspunzându-mi cu o îmbrățișare puternică, de parcă ar fi vrut să-i transmită Sofiei, prin mine, toată dragostea ei.
Am coborât repede scările de la intrarea în bloc, după ce mi-am luat rămas bun din fugă, pentru că nu puteam să o las pe doamna cea drăguță să mă vadă plângând de emoție.
Am lăsat în urmă o mamă și bunică fericită, dar topită de dorul pentru copiii ei, plecați departe pentru o viață mai bună.
În țara asta, cred că nu e oraș, sat, cartier, străduță, bloc sau scară, unde să nu existe măcar o mamă care-așteaptă un semn de la fiul sau fiica ei, de undeva de departe, din lumea asta largă ce pare că vrea să ne fure toți copiii.

Ziua Recunoștinței

Au americanii ăștia o sărbătoare tare frumoasă, pe care o celebrează în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.

E un fel de Ziua Recoltei a noastră, numai că ei i-au dat o conotație tradițional religioasă de mulțumire lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din an, pentru bucatele de pe masă și pentru faptul că familia a reușit să se adune din nou.
Deasemenea, diferit de Ziua Recoltei care la noi este și nu este, ei au stabilit o zi fixă din an când se adună în jurul mesei familiei și negreșit au pe masă o frumusețe de curcan rumenit la cuptor.
Așa că vă lansez o provocare.
Dacă tot am luat de la americani Valentine’S Day și am pus-o alături de Dragobete, Halloween-ul pe care l-am adus în completarea sărbătorii noastre din ajunul zilei Sfantului Andrei, adică Noaptea Strigoilor, haideți să luăm de la americani și ceva ce au ei și e frumos iar noi nu avem și locu-I gol – Ziua Recunoștinței.
Tăticu e pregătit să vă aducă cel mai frumos curcan de pus în cuptor, dacă voi vă adunați familia în jurul mesei, într-o zi de mulțumire și liniște sufletească.

Să vină americanii, zic.

Despre Virșli, Crenvurști și Cârnați

Până să fiu nănaș în Alba-Iulia, habar n-am avut că există ceva, cumva, nu știu cum și nu știu de unde răsărit, o combinație reușită între un cârnat și un crenvurști, adică Virșli. 

Recunosc că acolo m-am ales atât cu o finuță delicioasă, cât și cu un gust nou fantastic...Sau invers?
Oricum, asta m-a stârnit să aflu mai multe despre cârnatul crenvurști și de ce nu, chiar să-l fac odată.
Rețete pe net, berechet, dar fiecare dintre ele diferită de cealaltă. Ba că-s de porc, ba că-s de porc și oaie, ba că-s de oaie și capră...ba că-s de fiert, ba că-s de uscat...
Cei mai hotărâți specialiști în Virșli, se jură că Virșliul adevărat se face din capră, eventual cu ceva adaos de oaie și e puțin afumat.
Despre originea lor, toată lumea este unanim de acord că în Alba și Hunedoara este un produs tradițional pe care-l știu cu toții din moși strămoși.
Se spune că era mâncarea preferată a lui Avram Iancu.
Alții, cu imaginație mai bogată spun că inclusiv moșul Burebista mânca Virșli cu popa Deceneu în piața mare din Sarmisegetusa.
Dar o origine nu mai puțin glorioasă mi-a izvorât în minte stând de vorbă cu o clientă de-a mea, unguroaică de prin Miercurea Ciuc, care habar n-avea de produsul Virșli din Alba și Deva, în schimb mi-a spus că în limba maghiară, virșli înseamnă crenvurști.
Dar a continuat dumneaei care cunoaște bine mai multe limbi, că mai mult ca sigur virșli nu e nici cuvânt maghiar ci probabil vine de la austrieci, din germanul Wurst, Würstel, Würstchen.
Cercetând mai în amănunt, faptul că Virșliul nostru se servește de regulă în perechi de doi cârnați, mă duce cu gândul la un alt produs tipic austriac, Wiener Wurst, care și el se servea așa, fiind făcut din carne de vită și porc.
Cum a ajuns Virșliul nostru să fie făcut din capră și oaie?
Simplu...că doar românul nostru e inventiv și chiar dacă trăiește într-un imperiu mare, dacă știe că împăratul din Țara Austriei mănâncă Wiener Würstel la Viena, musai să mănânce și el în Țara Zarandului sau Țara Hațegului. Și de n-are vite, că-i oier din tată-n fiu, face Würstel cu ce are la-ndemână...
Capre și oi.
Mai mult capre decât oi, că oaia-i dă și lână, care-i tare prețioasă la casa omului, că din ea țes muierile covoare înflorate în timp de iarnă, sporovăind la căldura de la gura sobei.
Așa că Virșliul țăranului român s-a născut din caprele cele păguboase, ce stricau copacii omului pe timpul iernii și nu aveau preț ca oile cele cuminți.
Acum, vă rog să nu mă certați și dojeniți prea tare că am pedepsit și io două capre ce deja mi-au mâncat vreo doi copaci și-o viță, pentru că rostul oricărui animal din curtea omului e să-i hrănească pruncii. Asta dacă nu-i câne sau mâță, bineînțeles.
Motiv întemeiat să fac acum ce mi-am propus de mult, de când am fost nănaș la Alba și m-am ales atât cu o finuță delicioasă, cât și cu un gust nou fantastic...sau invers.
Azi m-am hotărât să fac ceva, cumva, nu știu cum și nu știu de unde răsărit, o combinație între un cârnat și un crenvurști, adică virșli, dar nu chiar virșli că mai mult crenvurști, dar cu gustul virșliului ce se făcea demult, din carne de capră păguboasă, cum mâncau românii din Ardeal pe vremea împăratului de la Viena.
Și pentru că tot ce-i bun e și puțin, io zic să vă grăbiți să faceți rezervări din vreme, că acușica e da’ nu mai e și-ai mai vrea, da’ n-ai de unde.

STRAȘNICĂ GĂINĂ

Zicea bunica pe vremuri admirativ despre câte-o fetișcană, că-i grasă și frumoasă.
Mie, asta cu fata grasă nu prea-mi era pe gust, că fiind slab ca un țâr nu-mi dădea la potriveală.
Bunicul însă, avea altă vorbă când îi pica sub ochi câte-o muiere care era pe gustul lui. Îmi zicea așa mai cu juma’ de gură, să nu-l audă bunica...băiete, aiasta-i strașnică muiere. 
Dar pentru amândoi, modelul de frumusețe feminină era cam același, adică femeie bine făcută, veselă, roșie în obraji și plesnind de sănătate, dovadă că-i în stare să facă copii mulți, frumoși și sănătoși.
Însă, standardul ăsta era aplicabil nu numai muierilor ci și viețuitoarelor din ogradă. Jițica era grasă și frumoasă și-o să facă jițăi frumoși și lapte gras, purșica era grasă și frumoasă și-o să facă godaci sprinteni și mâncăcioși, găina e grasă și frumoasă și-o să facă ouăle cele mai bune și ciorba cea mai gustoasă.
Bunicul zicea mereu când se ridica de la masă satisfăcut, după ce se sătura de la câte un blid de ciorbă de găină grasă și frumoasă: strașnică găină, strașnică muiere.
Cred că la bunica se referea când zicea că-i strașnică muiere, că și ea era așa cum v-am descris mai sus standardul de frumusețe, iar în plus știa mai bine ca oricine ce să facă dintr-o găină grasă și frumoasă ca să-l fericească pe bunicu.

PS – Mămica de la Fermă, zice că are destule găini grase și frumoase de dat, dar numai gospodinelor ce știu să facă o ciorbă bună bărbatului din bătătură.
Dar și de nu știu, cică le-nvață ea, că-i pricepută.
Strașnică muiere...

CUCOȘUL IUBĂREȚ

O ceată de cucoşi își făcea de cap în cotețele lu' Tăticu. 

De la prima oră până la ultima, se întreceau în cântat.
Dar nu asta era problema. 
Problema era că ăști cucoşi erau prea iubăreți, frate.
Cât e ziulica de mare, ei se întreceau în iubit găini.
Dar iar vă zic că nici asta nu era așa o mare problemă....că doar ăsta-i rostul găinilor, să fie iubite de cocoși.
Însă nesătuii ăștia prinseseră gust și la curci sau la rațe, ba le sticleau ochii și la câte-o gâscă mai fluşturatecă.
Era o întreagă cuplăraie în ograda lu' Tăticu din pricina lor.
Vrea nu vrea, dacă-i parte muierească, cucoşii erau călare pe dânsa, de bietele doamne nu mai aveau nici pene pe spate.
Bag eu seamă că ăștia erau ceva rude cu cocoșii de Vaslui.
Și cum Tăticu e om cu respect pentru bune reguli, azi le-a aplicat pedeapsa supremă.
De mâine vor fi ei iubiți în supă, ciorbă sau tocană.
Mămica s-a apucat să facă o răcitură dintr-unu', iar pentru restul cred că va fi bătaie mare printre gurmanzii responsabili.
De... cine nu vrea un cucoş iubăreț?

MAMA EROINĂ

P'asta tre' să v-o zic.
Știam eu că e o rățușcă undeva pe sub niște lemnele din șură, care stă pitită și păzește niște ouă.
Din cauza asta, nu m-am mirat când acum mai bine de-o săptămână a apărut printre celelalte păsări cu șapte bobocei după ea, mândră nevoie mare.
A doua zi însă, mai apare și o găină cu un bobocel de rață.
Măi să fie...știți, o găină din cele ce-ar trebui să ouă, dar de bătrână ce e nu mai ouă și e și cheală, însă nici nu-ți vine să o tai că n-ai ce face cu ea de slabă și tare ce e.
Dar de mămică, bună mămică.
Cu greu am reușit să-i iau bobocul ei și să-l dau rățuștei ce deja avea șapte, pe ideea că acolo unde mănâncă șapte, mănâncă și opt.
După faza asta, găina cheală a dispărut și rățușca noastră și-a văzut fericită de cei opt bobocei.
Ba unșpe...că după trei zile au mai apărut trei.
Mare bucurie de așa un spor, dar când credeam că-i gata și s-a închis robinetul de boboci, ieri seară mă trezesc că mai apar încă nouă bobocei, nou nouți, de nu știu unde.
Azi sunt foarte fericiți, toți 20, cu mama lor în frunte și toți ai casei.
Doar că mi-a pus nevastă-mea întrebarea: Cine-i coace?
Chiar așa, cine-i coace?
Păi vă spun eu cine-i coace...găina bătrână și care nu-i bună nici de-o ciorbă. Ea e mama eroină care stă cuminte pe ouă și tot scoate și tot scoate și altă mămică se bucură de ei.

O DOAMNĂ DE CURTE

S-a nascut la țară, într-un sat nu departe de un oraș mare.
A avut o familie numeroasă, compusă din mulți frați și multe surate, veri și verișoare cu care a crescut împreună în bună înțelegere și armonie.
Tot în sat a cunoscut și primul fior al dragostei, primul iubit, primul fruct al dragostei.
A ajuns o doamnă de curte și a avut mulți iubiți, amanți tineri cu care a consumat câte o relație fugară, nevinovată.
De…ochii văd, inima cere…
Totuși, a fost o mamă bună și a avut mulți copii, de care a avut mare grijă până i-a văzut pe toți mari la curtea lor.
Acum, în floarea vârstei, mai are un singur rost de îndeplinit – să facă zamă cu bun gust pentru gurmanzii responsabili ce mănâncă bine de la Ferma lu’Tăticu, ca să o țină minte aceia care se vor înfrupta din ea.
Așa că, de vreți o ciorbă, supă sau tocană delicioasă din curcă matură, acum i-a sosit momentul.

PLUS 10 OUĂ

Mă tot ceartă nevasta, că nu fac și eu promoții ca alții.
Toată ziua mă bate la cap, și-mi spune cum că la Lidl e promoție la pui și dau năvală toți să-și facă stocuri, că la Kaufland e promoție la roșii și se bat pe ele de parcă ar face baie în roșii storcite, că la Profi e promoție la tigăi și e coadă de parcă toată viața au gătit în tigăi de tablă ruginită și au visat la o tigaie dășteaptă cu teflon, iar acum au prins șansa vieții lor.
- Păi tu nevastă, la ce să fac eu promoții, că și așa n-am destule păsări să le dau la toți ce-mi cer?
- Nu contează bărbate, ai sau n-ai, trebuie să fii în rând cu piața și să aplici metode moderne, că altfel rămâi țăran toată viața.
Ce să-i spun, că mie-mi place să fiu țăran mai mult decât să fiu domn cu cravată?
Mi-e că se supără, că ea s-a măritat cu un domn și nu cu un țăran, că ea știe cum îi învăț eu pe alții să se promoveze iar la Ferma lu’Tăticu nu aplic aceleași principii.
Așa că decât să-mi supăr nevasta, mai bine fac cum zice ea și de mâine până în august când plecăm la mare, dau gratis o cutie cu 10 ouă de găină la fiecare pasăre pe care-o voi livra.
Dar asta numai dacă am destule ouă și destule păsări bine crescute.
Pentru comenzi sunați-o pe nevastă-mea la 0729555558.
Pentru reclamații sunați-mă pe mine la 0723111110.
M-am scos...mi-am asigurat liniștea. 

O PUI PE STICLĂ

Nu-s prea bun la gramatică.
Chiar dacă-mi place să mă joc cu vorbele, când e vorba de timpi, conjugări, genuri, despărțiri de cuvinte, uneori o cam dau în bară.
Uite-acum de exemplu, nu știu cum e corect... „Un pui pe sticlă” sau „O pui pe sticlă”?
Dar eu îți zic cum se face și tu îmi spui cum e mai bine.

Vezi că vremea e așa cum e, ai vrea să gătești ceva bun pentru musafiri sau doar pentru familie și nu știi ce.
Pui mâna pe telefon și suni la Ferma lu’Tăticu, unde de obicei îți răspunde Mămica.
Comanzi un pui bine crescut și rotofei, dar nu numai.
Când puiul a ajuns la tine și mai ai 2-3 ore să sosească musafirii sau să te așezi la cină cu familia, scoți puiul din punga de vidat, îl miroși și te convingi că miroase la fel de bine ca de fiecare dată, apoi te întrebi de ce miros oare așa de bine puii de la Ferma lu’Tăticu, după care te apuci de treabă.
Puiului nu trebuie să-i faci prea multe, pentru că oricum miroase bine și nu vrei să-i schimbi aroma de pui bine crescut. Îl sărezi bine la exterior și interior și cam atât. Dacă totuși mai vrei ceva pentru puiul tău, un masaj cu sos de usturoi, îi e mai mult decât suficient.
Apoi înfigi o sticlă cu gură largă și fără capac în dos, după ce ai pus în ea o jumătate de bere în amestec cu apă. Eu recomand sticla de suc de roșii după ce o cureți bine etichetă.
Ca să intre cât mai bine sticla în pui, e bine-l să despici cu un cuțit sau o foarfecă de carne, câțiva centimetri pe coloană la partea de jos, stânga-dreapta târtiției.
Pregătești o tavă mare pe care o instalezi la baza cuptorului, iar în mijloc pui sticla cu puiul în picioare, cu pieptul spre spatele cuptorului.
Pe tavă, de jur împrejurul puiului, umpli tava cu cartofi tăiați mari, în patru sau șase, în funcție de mărime. Pe cartofi presari doar sare, dar și un strop de ulei de măsline. Cealaltă jumătate de bere, o torni în tavă. Dacă puiul este mai mare de două kg, adaugi cartofii mai târziu.
Reglezi cuptorul la 180 grade pe ventilare și nu mai mult de o oră pe kilogram. Dar asta cu timpul e înșelătoare și e bine să mai faci câte o verificare, pentru că ochiul tău e cel mai bun evaluator și pentru că este posibil să trebuiască răsucit puiul pentru o rumenire uniformă.
Rezultatul este wow.
Puiul e rumenit de căldură și fragezit de aburii de bere, cartofii sunt pătrunși de grăsimea scursă din pui și cu un iz delicios de ulei de măsline, iar mirosul ce răzbate în casă face suspansul și mai mare, iar poftele dau năvală.
Eu de obicei scot cartofii separat pe un platou, iar puiul îl desfac pe componente fără să-l dau jos de pe sticlă, folosind un cuțit mic, o foarfecă și un clește. Prima oară aripile, apoi scot pieptul de pe os, apoi pulpele și rămâne pe sticlă carcasa cu spatele tot, care este partea leului pentru Tăticu.
În rest, mujdei sau căței de usturoi și poftă bună.
Aaaa...și-un morman de oase la final.

Deci, un pui pe sticlă sau o pui pe sticlă?